Interviuri

“Aviația te înalță!” – Ana Raluca, fostă cursantă, viitoare stewardesă

“Aviația te înalță!” – Ana Raluca, fostă cursantă, viitoare stewardesă

După fiecare curs, atunci când dau feedback cursanților, le spun și ce companie li s-ar potrivi din punctul meu de vedere. Pe Ana Raluca am incurajat-o să candideze atât la Emirates, cât și la Wizz Air. Desi absolvise Facultatea de Limbă și Literatură Străină, firea ei povestitoare și descurcăreață m-a făcut să cred că este potrivită in astfel de companii. După cursul Starter a trecut de interviul Emirates, iar de curând și de cel de la Wizz Air. În trecut a avut job-uri ca hostess la hotelul Radisson Blu din București, intr-un call center, dar și ca voluntar PROEDUS, activități care au ajutat-o să se adapteze rapid aviației.

Ce te-a făcut să alegi meseria de stewardesă?

Am ales meseria de stewardesă fiindcă este visul meu de la 14 ani, datorită verișoarei mele care este stewardesă de aproape 20 de ani. Odată cu trecerea anilor am simțit că altceva nu mi se potrivește și că sunt făcută pentru acest job. Întotdeauna am mers pe principiul ca în viață să faci ceea ce îți place. Am ales mai intâi Emirates pentru că era prima recrutare după cursul Starter de pregătire pentru interviu, dar și pentru că urma să îmi oferă posibilitatea de a cunoaște diferite culturi, să călătoresc în toată lumea. Doar că pandemia mi-a schimbat planurile, deoarece la terminarea cursurilor de stewardesă organizate in Dubai, compania Emirates ne-a intrerupt contractul de muncă. Așadar, mi-am indreptat atenția spre o altă companie, una dintre cele mai bune companii din Europa, Wizz Air.

Ce calități te recomandă acestui job?

Calitățile care mă recomandă pentru acest job sunt empatia, profesionalismul, optimismul și minuțiozitatea. În această meserie, indiferent de limba pe care o vorbești, zâmbetul rezolvă orice problemă și orice situație care poate să apară. Întotdeauna un zâmbet afișat la îmbarcare dă o stare de bună dispoziție. Faptul că reușești să privești mereu totul cu optimism înseamnă că ești pregătit pentru viața din aviație. Experiența anterioară ca hostess la hotelul Radisson Blu m-a ajutat enorm în alegerea acestei meserii, deoarece anumite atribuții pe care le aveam se apropiau de job-ul de stewardesă. Politica hotelului și standardele serviciilor oferite erau de cea mai înaltă calitate și am participat la traing-urile organizate pentru a oferi servicii cât mai profesionale și excepționale. Arătând acest profesionalism la interviuri, am avut doar de câștigat.

Doar experiența de muncă a fost suficientă pentru a trece cu brio de interviu?

In mod sigur nu! Pentru interviu m-am pregătit la cursul doamnei Nicoleta Gherman, care mi-a fost un adevărat model, nu doar mentor. De la ea am învățat cum să trec de fiecare probă și ce atribuții cheie caută recrutorii, dar și ce anume implică acest job. Tot cu dansa m-am sfătuit și când Emirates m-a trimis acasă, fiind in ultimii doi ani cea care mi-a fost alături in luarea deciziilor mele.

Emoțiile au existat la ambele interviuri. La Emirates am intrat în sală încrezătoare și pozitivă, știind că sunt pregătită să plec acasă cu interviul luat. M-am așezat printre primele rânduri, în fața recrutoarei, am zâmbit tot timpul și m-am folosit de toate atuurile mele pentru a impresiona. Am aplicat “trucurile” pe care le-am învățat la cursul Nicoletei și de fiecare dată am avut doar de câștigat.

Cum s-au desfășurat cele două interviuri?

Foarte diferit, insă ambele pe mai multe etape. La Emirates prima etapă a fost cea a prezentării companiei urmată de CV drop, unde se fac primele eliminări. A doua etapă a fost prima probă de grup, în care se dă o imagine cu o situație din avion și câteva întrebări legate de imagine. Ultima probă de grup a fost tot o situație în care trebuie să lucrăm în echipă pentru a alege cea mai viabilă soluție. Cea mai grea probă mi s-a părut ultima probă și anume aceea de grup, în care era așezați în cerc în număr de 10-11 persoane, în funcție de câți candidați au rămas până la acestă probă. Ni s-a dat o situație care are loc in avion, în care trebuia să lucrăm în echipă și să găsim alternativa cea mai bună. Aici de fapt au apărut mici divergențe între opiniile candidaților, ceea ce ne-a și departajat. In schimb la Wizz Air interviul a fost complet online, mai intâi având loc preselecția dosarelor. A doua incercare a fost interviul video inregistrat, pe parcursul căruia a trebuit să răspund la 5 intrebări. După câteva luni de așteptare am fost invitată la interviu final, tot video, de aceasta dată cu recrutorii companiei. A fost un interviu cu foarte multe intrebări generale, dar și două situații de role play.

Ana, ce așteptări ai de la această meserie?

Acest job îmi va schimba în bine viața din toate punctele de vedere. De la 14 ani m-a fascinat viata stewardeselor, chiar dacă la aceea vârstă nu aveam prea multe informații și nu realizam ce implică cu adevărat. Insă când m-am mutat in Dubai și am trecut printr-un complex training la școala de aviație, am realizat că nu e un job oarecare. Din contră, implică mult studiu și dedicare. Dar mai mult decât atât, aviația te înalță în primul rând ca om, pentru că îți oferă posibilitatea vastă de interculturalitate și te face să vezi dintr-o altă perspectivă viața!

Avem peste 55 de cursanti selectati de Wizz Air si Emirates. Daca doresti sa treci si tu cu brio de un astfel de interviu si sa ai un CV perfect, poti urma online sau offline Cursul Special Training sau Cursul de Private Coaching organizat zilnic, la cerere. Vei avea ocazia să te pregătești alături de singurul trainer-formator din România activ în aviația comercială și privată, având totodată experiență ca recrutor de însoțitori de bord.