Interviuri

Interviu cu Andra Stelescu, fosta cursanta – Un nume predestinat sa zboare cat mai sus

Interviu cu Andra Stelescu, fosta cursanta – Un nume predestinat sa zboare cat mai sus

In urma cu aproape 7 ani, dupa terminarea liceului, Andra Stelescu a ales sa faca scoala de aviatie. La scurt timp dupa obtinerea atestatului de membru al echipajului de cabina a participat la primul ei interviu pentru o linie aeriana romaneasca. Dupa aceasta reusita a urmat o alta, tot la o companie din Romania. Fire ambitioasa, Andra a vrut sa isi depaseasca limitele si a ales sa urmeze unul din cursurile marca NicoletaGherman.Ro. Printre altele i-am spus ca si numele, Stelescu, ii arata ca ii este predestinat sa zboare cat mai sus. La nici o saptamana dupa curs i-am oferit posibilitatea de a se prezenta la una din recrutarile organizate de mine si astfel cariera ei a luat amploare pe plan international.

Andra, cum de ai ales zborul?

Meseria de stewardesa mi-am ales-o prin prisma mamei mele, care m-a sustinut in totalitate si fara de care nu as fi putut reusi sa ajung unde sunt acum. Am ales sa zbor intai in tara, in cadrul companiei Blue Air. Astfel am capatat experienta necesara, fiind si primul meu contact cu aviatia. Mai apoi mi s-a oferit oportunitatea de a activa in cadrul companiei Cobrex, de tip charter.

Ce calitati te-au recomandat acestui job?

Calitatile care m-au recomandat pentru aceasta meserie consider ca sunt dorinta de cunoastere si dezvoltare personala, spiritul de echipa si energia pe care o transmit.

Ce ne poti spune despre experienta de munca la companiile aeriene romanesti?

In cadrul primei mele companii Blue Air, am cunoscut persoane minunante, care m-au ajutat sa imi imbunatesc calitatile de stewardesa. Mi-au aratat ce inseamna viata ca echipa si m-au invatat sa iubesc aceasta meserie, cu parti bune si parti mai putin bune. Dupa terminarea contractului cu Blue Air m-am angajat in cadrul firmei Cobrex. Fiind o companie cu zboruri de tip charter/acmi, am trait una dintre cele mai frumoase parti ale vietii mele. Am zburat in locuri in care nu credeam ca voi ajunge vreodata, am invatat cate putin aproape despre fiecare nationalitate. Aici as putea spune ca m-am dezvoltat cu adevarat, pentru ca am luat contactul cu aviatia din plin. Primul meu contract s-a desfasurat in Kabul (Afganistan), unde as putea sa spun ca mi-am dat seama ca trebuie sa pretuim fiecare moment al vietii noastre si sa ne bucuram din plin. Alaturi de Cobrex am zburat si in Africa, dar si aproape in toate tarile din Europa.

Ti-ai dorit sa iti imbunatatesti cariera. Ce-ai facut pentru a-ti depasi limitele?

Imi doream sa particip la interviul companie Avion Express si am hotarat sa ma pregatesc alaturi de Nicoleta Gherman, o superba insotitoare de bord si trainer care mi-a oferit ULTRA BOOST. Aveam nevoie de a-mi imbunatati increderea in mine, de care aveam atata nevoie. Datorita Nicoletei am trecut cu brio de interviu si am reusit sa intru la o companie atat de cunoscuta.

Tu aveai deja la activ trainingul initial de stewardesa. Cum a fost cel de conversie?

Trainingul de la Vilnius (Lituania) a fost destul de intens pentru mine, eu facandu-mi trecere dupa Boeing pe Airbus. Am avut profesori geniali, care ne-au ajutat si ne-au explicat totul in cele 9 zile intense de training. De fapt, pentru cei care de abia incep aceasta cariera, vreau sa precizez ca de fiecare cand veti schimba compania veti trece printr-un nou training. Aceasta meserie presupune o calificare continua si foarte multe examene. Insa cei de la Avion Express ne-au inteles si ne-au ajutat sa ne acomodam la noul tip de avion si echipaj international. Au stiut sa impleteasca seriozitatea, trainingul, cu momente de relaxare. Desi eram doar de cateva zile in training, toata grupa, majoritatea romani, a fost invitata sa participe la petrecerea de Craciun organizata de companie.

Ti-a schimbat viata acest job?

Nu as putea spune in ce mod acest job mi-a schimbat viata, pentru ca activez ca si insotitoare de bord de aprope 6 ani, de la varsta de 20. Nu am avut contacte cu alte meserii si nu pot spune decat ca eu consider ca am facut alegerea perfecta. Viata mea de stewardesa si in general este palpitanta. Dupa terminarea cursului cu Avion Express am zburat in Vietnam, unde am trait o perioada superba, mirobolanta, din viata mea. M-am indragostit de Asia in totalitate, de vibe-ul si de energia pe care o transmite aceasta parte a lumii. In prezent explorez locuri si in Africa, pe care imi este greu sa le descriu in cuvinte, dar pe care le pastrez in suflet. Tocmai de aceea ma vad zburand inca multi ani. Planurile mele de viitor includ avansarea mea in aceasta meserie si poate gasirea sufletului pereche.