Doua decenii la inaltime – Povestea mea in aviatie (2)
In Doha, povestea mea a inceput cu o viata la care visam de mai bine de 25 de ani. Paseam intr-o lume cosmopolita, vesnic “a drumului”, asa cum imi zicea bunica mea Iuliana ca ma vede in viitor.
Scoala de aviatie civila
La Qatar Aviation College am avut parte de o experienta intensa. In 7 saptamani am invatat mai mult decat in anii de facultate. Cursurile se tineau de sambata pana joi; dupa ore nu ratam o sesiune de inot, iar serile ma prindeau pe scarile din fata vilei, invatand de zor. Imi era cu atat mai greu cu cat studiam date tehnice in limba engleza fara sa fi avut in fata ochilor echipamentele. Imi traduceam in romana fiecare fraza, dupa care o traduceam din nou intr-o engleza mai usoara pentru a fi sigura ca retin descrierea sau locatia fiecarui pin, slide, galley, lavatory. In fiecare zi incepeam orele cu o recapitulare a materiei, avand de raspuns la cateva intrebari fara a primi timp de gandire si saptamanal 1-2 examene de sustinut, bineinteles ca toate in limba engleza. In schimb examenul practic de final ne speriase pe toti, fiind dat intr-un simulator de cabina (mock-up) in fata sefului de instructaj. De asemenea, am avut de sustinut chiar si examenul de inot dupa prima luna de instructaj. De acesta din urma imi era cel mai frica, deoarece invatasem sa plutesc doar dupa ce aplicasem pentru Emirates, intr-o scurta vacanta la mare. Cum pe atunci era o cerinta obligatorie inotul, prioritatea mea era sa invat cum sa inot macar cei 30 de metri, daca tot mentionasem in CV ca indeplinesc aceasta abilitate. Am reusit sa trec, cu peripetii, incurajata de toti colegii. Imi amintesc cu drag de toti instructorii: Prem, Marisa, Pascal, Dilshad, dar si de cei 25 de colegi din grupele nr. 99 si 100, comasate ca un singur grup de studiu. Eram toti tineri fara experienta, proveniti din 14 tari: Anglia, Australia, Bulgaria, China, Filipine, Franta, India, Iran, Iraq, Irlanda, Maroc, Romania, Spania si Sri Lanka.
Viata de stewardesa
La Qatar Airways, de la un simplu insotitor de bord de la clasa economica, in mai putin de 2 ani am avansat la pozitia de stewardesa la clasa business. Mai apoi am fost responsabila de bucataria acestei clase (Galley manager), dupa care am avansat direct la aceeasi pozitie, dar in Clasa Intai. Dupa 5 ani am devenit Sef de cabina si dupa inca 1 an am atins cea mai inalta treapta, cea de Director de servicii la bordul unor avioane Airbus si Boeing ultramoderne, cu o capacitate de pana la 415 locuri. Dupa aproape 6 ani de munca ca instructor si recrutor si la 1 an dupa ce am devenit mama, in 2019 am revenit la zbor in cadrul unei companii private. Iubesc cerul, norii, zborul si nu am putut sta deoparte cand mi s-a oferit aceasta sansa din nou. In toti acesti ani am ales sa ma ridic la un nivel in care sa pot dintr-o privire sa imi scanez pasagerul care urca la bordul aeronavei, tocmai ca mai apoi sa ii ofer ce isi doreste. Si pot sa va spun ca niciodata nu am dat gres, reusind pe parcursul carierei sa primesc foarte multe scrisori de multumire nu doar din partea pasagerilor, dar si a colegilor de bord si de la sol.
In jurul lumii
Daca sunt intrebata cu ce raman dupa experienta zborului, primul lucru care il spun este ca am vazut lumea, in lung si lat, ca am facut inconjurul globului de cateva ori. Am profitat la maxim de ocazia oferita si la fiecare zbor cu sedere intr-o destinatie am vizitat tot ce am putut. Am vizitat peste 60 de tari, iar numaratoarea nu se opreste aici. In fiecare din ele am incercat sa fac ceva inedit, specific locului. Am adunat albume de poze, mi-am umplut frigiderul cu magneti si am pastrat fiecare amintire intr-un colt al inimii mele.
Viata in Doha
Inca din momentul in care am aterizat pe minusculul aeroport din Doha, zambetele a patru viitori colegi care venisera din Sri Lanka la aceeasi ora ca mine, m-au convins ca pasesc pe un taram prietenos. Pornisem cu gandul ca voi fi plecata din Dubai doar pentru 2 ani, insa in momentul in care am intrat in complexul de vile care mi-a fost casa pentru urmatorii 5 ani (alti 5 ani si jumatate fiind petrecuti intr-o alta locatie), am stiut ca voi ramane mult mai mult. Colegele de casa. Loida, filipineza, si Nina, malaezianca, m-au ajutat sa invat, m-au introdus in cercul lor de prieteni, mi-au facut un tur al orasului. Eram inconjurata de oameni minunati, plini de energie.
Tocmai de aceea, pe 29 septembrie 2002, cand am pasit pentru prima data in cladirea scolii de aviatie, in cadrul primei intalniri cu instructorii, majoritatea am raspuns la intrebarea „Cat timp va vedeti sa stati aici?” extrem de incantati. Toti doream sa stam 3-5 ani. Majoritatea asa am si facut, ne-am dedicat companiei pentru mai bine de 5 ani, lucru considerat o performanta. Colegii din grupul nostru s-au dovedit a fi intr-adevar ca o familie si majoritatea am ales sa stam ani buni in Doha. Nu exista sfarsit de saptamana in care sa nu iesim la unul din cele doua cluburi care erau pe atunci in Hotel Mariott si la Clubul de Golf, la o plimbare pe faleza Cornish sau la cumparaturi in singurul mall. De fapt oriunde ieseam eram inconjurati de expatriati care ori activau in aviatie, in industria petroliera sau chiar arabi din Orientul Mijlociu veniti tot la munca. Eram cam peste tot aceeasi oameni, care mai ca ne stiam aproape toti povestile de viata.
Viata dupa Qatar
Am zburat pentru Qatar Airways pana in februarie 2013, revenind in tara pe 13 martie. Eram nerabdatoare sa locuiesc in sfarsit in casa ce se ridicase cu atat de mare efort, animata de dorinta de a petrece cat mai mult timp cu familia. Imi pregatisem reintoarcerea in tara inca din vacanta de iarna, cand ma inscrisesem la un interviu Wizz Air.
Pe cand eram inca in Qatar, de cate ori reveneam in tara eram abordata de diferite persoane care imi stiau prietenii sau familia, curioase sa afle cum am reusit sa fiu stewardesa. De cele mai multe ori ii luam la intrebari in engleza, exact cum ar face un recrutor, tocmai pentru a vedea ce nivel conversational si cunostintele generale au. Nu de putine ori eram chiar sunata de tineri necunoscuti care auzisera si primisera numarul meu de telefon de la prietenii mei, cum a fost si cazul unui pompier din Galati care isi dorea postul de insotitor de bord. Un prieten aviator m-a asteptat la aeroport cu CV-ul iubitei ca sa il depun direct la biroul de recrutare. Pe un verisor l-am indrumat in cariera intr-un layover la Frankfurt, el locuind in Germania. Anca, o domnisoara revenita din Spania, la recomandarea unei amice a dorit sa ma intalneasca in persoana pentru a o pregati chiar pentru un interviu de stewardesa. Voluntar, ii consiliam si pregateam in privat pe fiecare in parte. Dupa o intalnire de cateva ore definitivam impreuna o prezentare personala cursiva, am trecut prin mai multe situatii care ar fi trebuit rezolvate la bordul avionului, am discutat pe larg despre subiectele jocurilor de grup si am dezbatut fiecare intrebare care ar fi putut sa o primeasca in cadrul interviului final. Primul care a reusit a fost verisorul meu, angajat ca insotitor de bord in trustul Lufthansa, mai apoi Anca angajata la Wizz Air.
Treptat am simtit ca in viitorul apropiat voi fi recrutor sau, de ce nu, instructor. La scurt timp, in aprilie 2013, la recomandarea unei foste colege de la Qatar, o firma de recrutare m-a chemat la un interviu de angajare. Urmau sa organizeze o recrutare de stewardese si isi doreau de fapt sa aiba candidate mult mai bine pregatite. Le-am oferit un curs de pregatire intens pentru astfel de selectii. Fara sa fi avut tema facuta de acasa, bazandu-ma pe indrumarea ce o oferisem anterior altor indragostiti de aviatie, in 10 minute am pus bazele primului curs de acest gen din Europa de Sud-Est. Lucram febril la acest nou proiect, aplicand ce invatasem in perioada in care, din motive medicale am fost scoasa de la zbor si aproape 4 luni de zile am lucrat in departamentul de Programare zboruri si orare pentru pilotii si co-pilotii noi in companie. In acea perioada, saptamanal aveam doua intalniri, martea si joia, cu noile grupe de aviatori, in cadrul carora le faceam un training de initiere si introducere in noua cultura, companie, orare si programarile de simulatoare. Stiam ca acea experienta a vorbitului imi public imi va fi cumva de folos mai tarziu. Asa am reusit fara emotii sa ma prezint in mai 2013, timp de 5 zile, in fata a 11 cursante care doreau cu ardoare sa participe la urmatorul interviu ce avea sa fie in Cluj-Napoca. A urmat implicarea in doua proiecte diferite, ca instructor-formator. Mai apoi am hotarat sa imi duc cariera la un alt nivel, acela de fondator al Centrului de recrutare si pregatire a viitorilor insotitor de bord, pana in prezent pregatind peste 2000 de persoane din toata lumea. Rezultatele foarte bune m-au recomandat mai multor companii aeriene care si-au dorit sa angajeze cursantii mei extrem de bine pregatiti. Asa am inceput si organizarea de evenimente de recrutare, pana in prezent organizand 16 selectii pentru aviatia privata si comerciala prin intermediul carora am oferite reale sanse de angajare sutelor de candidati.
In toata aceasta perioada mi-am impartit timpul intre familie, zboruri, cursuri, recrutari, oferirea de interviuri si publicarea a sute de articole pe site-urile mele in romana si engleza, dedicate aceste meserii fabuloase. Tot ce am intreprins a fost pentru o cauza nobila, aceea de a oferi posibilitatea cat mai multor tineri sa ajunga acolo unde am ajuns si eu, sa vada lumea, sa se bucure de fiecare aterizare si decolare. Iar mesajele lor de multumire sunt “aripile” mele!