Doua decenii la inaltime – Povestea mea in aviatie (1)
Au trecut doua decenii de cand am pasit in magica lume a aviatorilor, 20 de ani care au trecut mai repede decat mi-as fi imaginat. Am invatat mult in aceasta perioada si am legat prietenii cu cei care mi-au fost indrumatori, colegi si cursanti. Amintirile sunt multe, realizarile si mai multe, insa voi incerca in doua articole consecutive sa va impartasesc povestea mea in aviatie in aceste doua decenii.
Debutul in aviatie
Am ales aviatia inca de mica, spunand tuturor ca vreau sa fiu stewardesa, desi nici nu stiam la acea varsta ce presupune aceasta meserie. Ma fascina tinuta calcata la dunga, insa contrar asteptarilor tuturor, am ales sa studiez muzica, mai apoi sa practic baschetul. Momentul de rascruce a venit odata cu terminarea Facultatii de Stiinte Politice si Administratie Publica, sectia Jursnalistica. Desi era si in primul an studenta la Facultatea de Drept, lucram deja la un ziar local, iar colegii mi-au oferit transferul la o editura. Spre fericirea mea, la inceputul anului 2000 am primit postul de secretar de redactie la revista de aviatie militara Top Gun. Momentul in care am reusit sa ma integrez in acea lume a barbatilor-aviatori mi-a intarit ideea ca intr-o buna zi voi purta si eu o uniforma in aviatie. Timp de un an am avut ocazia sa merg la diferite mitinguri si exercitii aeriene internationale. La aceste evenimente am observat ca majoritatea convorbirilor oficiale erau purtate in limba engleza, ca atare am inceput sa iau ore in privat pentru a-mi perfectiona partea de gramatica.
Drumul meu spre aviatia comerciala era aproape pavat.
Urma doar sa primesc sansa de a fi angajata de catre o companie aeriana. ceea ce s-a si intamplat un an mai tarziu, in septembrie 2002. Dar nu inainte de a ma pregati pentru ce avea sa urmeze. Piatra de temelie la cariera mea de stewardesa a pus-o in august 2001 mama mea, Rodica. Ea a fost cea care a gasit din intamplare un anunt intr-un ziar cum ca Emirates cauta stewardese. Ma incadram in conditiile enumerate, am aplicat si in septembrie sustineam primul interviu, telefonic, cu un recrutor Emirates. A fost un interviu simplu, cu intrebari referitoare la activitatea mea. Din nefericire, dupa 11 septembrie 2001 si caderea turnurilor de la World Trade Center, am fost anuntate toate cele 30 de candidate ca linia aeriana a oprit orice angajare din exterior. Cum taxa de intermediere a recrutarii nu putea fi recuperata, am hotarat sa plec in Dubai din dorinta de a vedea lumea ca receptioner-hostess la un hotel de 5 stele. Si iata-ma pe 16 decembrie in gara din Cluj, luandu-mi ramas bun de la familie.
Experienta Emirates
La nici o luna de la aterizarea mea in Dubai stiam unde este sediul Emirates si imi depusesem deja dosarul in vederea unei noi recrutari. Dupa alte 2 luni am fost chemata la interviu, unde ni s-a spus ca din 600 de dosare, au fost alese 300, a celor de fata. Au fost doua zile intense de examinari de dimineata pana seara. Am trecut de probele de prezentare personala, grooming, testul psihologic mixat cu cel de engleza scris si nenumarate jocuri in grup. M-am oprit in grupul ultimilor 15 candidati, pentru ca in final sa fie angajata doar o persoana. Insa mi s-a parut o realizare extraordinara si am fost flatata ca din atatea persoane am reusit sa ajung atat de sus. Trecusem printr-un interviu extraordinar de greu, cum nu mai sustinusem niciodata pana atunci. Nu l-am considerat un esec! A fost un imbold de a nu ma da batuta. Mi-am luat discheta cu CV-ul, am intrat in primul internet café si am aplicat online la toate companiile aeriene din Golf: Kuwait Airways, Gulf Air, Yemenia, Saudi Airline, Oman Air si Qatar Airways.
Experienta interviului Qatar Airways
Primii care mi-au raspuns au fost cei de la Qatar Airways, care ma invitau sa particip la interviul organizat in Dubai. Desi ne-am prezentat 300 de persoane, la sfarsitul zilei am fost aleasa doar eu. Avand deja experienta unui interviu de stewardesa, acesta mi s-a parut extrem de usor (prezentarea personala si interviu final). Insa in cadrul interviului final am realizat ca ambii recrutori urmareau nu doar daca pot raspunde cursiv in engleza, dar si gradul de atentie si concentrare pe care il manifestam fata de dansii. De asemenea, au inclus si o proba de grooming: aveam parul despletit si mi-au cerut sa imi fac un coc fara sa fi avut la mine vreun ac de par sau elastic, ceea ce am reusit extrem de rapid. Mi s-a examinat de mai aproape forma nasului, inaltimea, greutatea. Singurul dezavantaj au fost pozele prezentate la dosar, facute exact cum nu trebuia: fusta desupra genunchiului si mulata, top visiniu cu umeri la vedere… Spre norocul meu, managerul a vazut in mine un viitor angajat de nadejde si mi-a dat sansa sa refac pozele. Laura, prietena si colega mea de munca, care fusese deja stewardesa in Romania mi-a imprumutat costumul si pantofii si am cerut de aceasta data unui fotograf profesionist sa imi faca pozele. A doua zi m-am prezentat imbracata la fel la interviu. Cele doua saptamani de asteptare a scrisorii de confirmare au trecut extreme de rapid si de greu. Imi amintesc si acum bucuria din glasul meu cand mi-am sunat parintii in ziua plecarii spre Doha si sentimentul de tristete cand am trimis celor dragi (din Dubai) o poezie scrisa la plecare. Insa in Doha ma astepta o noua viata, cea la care visam de mai bine de 20 ani. Despre pasii mei in acea lume cosmopolita am sa va scriu maine, pe larg.
