Interviuri

Stewardesa – un vis etern! Interviu cu Cristina Talpos, fosta cursanta

Stewardesa – un vis etern!

Interviu cu Cristina Talpos, fosta cursanta

Cristina este o stewardesa iubitoare de viață și de oameni, de primăvară și bujori de la final de mai. Îi place să creadă că arta poate mântui sufletele, așa cum călătoriile reduc lumea la experiențe ce încap într-o inimă. Păstrează mintea în prezent, dar mai aruncă câte o geană la visurile viitorului. Sociabilă și curioasă, mereu au fascinat-o diferențele dintre oameni, dintre culturi, dintre gândiri, și privește aceste deosebiri ca pe o frumoasă și interesantă diversitate umană. Are douăzeci și patru de ani și mult mai multe motive de a fi fericită.

De ce ai ales meseria de stewardesă și de ce tocmai la Wizz Air?

Încă de când eram doar o copilă am știut că cea mai mare dorință a mea este să port uniforma de stewardesă. La unsprezece ani am urcat pentru prima dată la bordul unui avion, deloc speriată și fascinată că orașele deveneau niște machete sub ochii mei. Am văzut eleganța, frumusețea și zâmbetele însoțitoarelor de bord, iar de atunci nu am vrut să devin nimic altceva. La aproape 23 de ani, am făcut primul pas concret în această privință și am ales să particip la recrutarea celor de la Wizz Air. Mi-am dorit mult să devin parte din echipa Wizz, fiindcă este cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală și de Est și se află în continuă dezvoltare. De asemenea, lucrând la baza din Cluj-Napoca, am oportunitatea să îmi continuu, în paralel, studiile și activitatea de voluntariat.

Daca doresti sa treci si tu cu brio de un astfel de interviu si sa ai un CV perfect, poti urma Cursul Starter, Cursul Special Training sau Cursul de Private Coaching organizate la Bucuresti si Cluj. Vei avea ocazia să te pregătești alături de singurul trainer-formator din România activ în aviația comercială și privată, având totodată experiență ca recrutor de însoțitori de bord.
Ce calități te recomandă pentru acest job?

De-a lungul anilor de liceu, apoi ai facultății, am acumulat experiență în domeniul de customer service, în jurnalism și în ceea ce privește voluntariatul – atât pe partea de presă, cât și pe cea a organizațiilor studențești. Toate acestea m-au învățat să lucrez cu oamenii, să îi cunosc mai bine și să mă dezvolt ca persoană, cunoscându-mă mai bine, de asemenea, pe mine însămi. În același timp, consider că sunt flexibilă și că îmi este ușor să mă adaptez unor situații noi. Cu toate acestea, cred că cel mai mult cântăresc dorința de a fi însoțitoare de bord, pasiunea pentru aviație și convingerea că voi da tot ce am mai bun pentru a îmi trăi visul în mod responsabil.

Care au fost pașii pentru a te pregăti pentru interviu?       

Am început să mă documentez constant cu privire la ceea ce presupune meseria de stewardesă încă din primii ani de liceu, urmărind cu fidelitate mai multe site-uri și pagini de Facebook specifice. Inclusiv atestatul meu de limba engleză de la finalul clasei a XII-a a avut ca tematică job-ul de însoțitor de bord. În tot acest demers, de un mare sprijin mi-a fost doamna Nicoleta Gherman, ale cărei informații postate pe internet le urmăresc de aproximativ opt ani. Ulterior, imaginea din spatele ecranului a devenit o persoană în carne și oase, pe care am avut plăcerea să o cunosc personal. Mi-a dat sfaturi valoroase, mi-a răspuns nedumeririlor și a crezut în mine, iar recunoștința mea e egală cu fericirea visului împlinit.

Care ti s-a parut cea mai grea probă de la interviu?

Din punctul meu de vedere, toate etapele recrutării au fost grele și ușoare în același timp, fiindcă, deși am mers încrezătoare, am trăit experiențe noi, cărora trebuia să le fac față cu succes. Cele mai multe emoții le-am avut la prima probă, cea a prezentării personale, când îmi puteam simți fără nicio problemă bătăile nefiresc de puternice ale inimii. Când am aflat că am trecut mai departe, mi-am stăpânit cu greu lacrimile de fericire. A urmat proba de joc de rol, unde am reușit să o conving pe recrutoare (aflată în ipostaza unui pasager), să nu depună reclamație pentru nemulțumirea cu privire la serviciile oferite de colegii mei de zbor. Cel de-al treilea pas a fost jocul de echipă. Până în acel punct, rămăsesem șase persoane, care ne-am grupat, la alegere, în grupuri de câte trei. Am avut noroc să am parte de colegi simpatici, cu care am colaborat armonios, prezentându-ne fiecare punctele de vedere personale și acceptând, în același timp, argumentele și părerile celorlalți, comunicând fără divergențe. Interviul final a durat aproximativ zece minute, timp în care am discutat cu toate cele trei recrutoare și în care, spre surprinderea mea, am devenit mult mai relaxată. Probabil bucuria imensă de a mă afla din nou în fața lor, la ultima probă a recrutării, fiind atât de aproape de a ajunge unde îmi doresc, a păstrat doar emoțiile constructive.

Cum crezi că ți-a schimbat acest job viața, acum, când ai prins aripi?

Încă nu îmi vine să cred că am ajuns în punctul de a îmbrăca uniforma de stewardesă, îmbrăcându-mi, în același timp, viața cu cel mai mare vis al meu. O uniformă roz, pentru o viață dulce. Sunt convinsă că acest pas va lăsa multe urme în privința dezvoltării mele ca om. Cu timpul, voi ajunge să interacționez cu mai multă lume decât am făcut-o toată viața până acum și să vizitez mai mult ca oricând, să cunosc locuri și persoane, să îmi trăiesc tinerețea lucrând deasupra norilor, dar întorcându-mă mereu cu picioarele pe pământ.

Unde te vezi peste 10 ani?

Cu siguranță, mă văd tot în aviație, indiferent dacă voi continua să fiu stewardesă sau dacă, odată cu trecerea timpului, voi decide să optez pentru un loc de muncă la sol. Cu toate că îmi doresc ca pe viitor să îmi întemeiez o familie, avionul și aeroportul vor rămâne cealaltă „casă”, cealaltă lume, celălalt vis etern.