Viata ca stewardesa

Cum imi petrec sarbatorile de iarna ca stewardesa

Cum imi petrec sarbatorile de iarna ca stewardesa

Pasageri, cadouri și valize supradimensionate… Călătorii frenetici aleargă de la securitate la poarta de imbarcare si se aseaza fericiti la coada de imbarcare, cu gandul la cei care ii asteapta acasa de sarbatorile de iarna. Sistemul de sonorizare ne anunta ca aeroportul Geneva va fi inchis si zborurile amanate pana trece furtuna de zăpada. Pasagerii, inclusiv eu, blocați pentru urmatoarele 3 ore, ne indreptam pasii spre Duty Free. Eu, in uniforma de stewardesa, plecasem din Doha pe data de 21 decembrie 2005 imediat ce am aterizat de la un zbor. M-am salutat cu un coleg roman care pleca la Frankfurt si la urarile de Craciun i-am raspuns fericita ca le voi petrece acasa, la Cluj. Insa 12 ore mai tarziu eram inca in Geneva. Pierdusem ambele zboruri de conectie spre Germania si Romania. Obosita, am căutat biroul de asistență pentru clienți unde mi s-a spus ca suntem 11 insotitori de bord in asteptarea unui loc spre aceeasi destinatie. Domnul din echipa de la sol, cu un ton cald imi cere biletele pe care lipeste cu un autocolant alte destinatii, desi era impotriva sistemului de rezervari. Aveam acum inca 3 zboruri inaintea mea si o furtuna de nea care inghitea incet-incet intreaga Europa. Inca 2 ore le-am petrecut in avionul care ne ducea spre Frankfurt, tot la sol. Prinsesem ultimul loc pentru ca din nou cei de la sol, impreuna cu capitanul, au hotarat ca tot echipajul pleaca acasa, indiferent de la ce companie suntem. De fapt eram doar eu de la Qatar, romanca. In rest toti erau nemti, de-ai lor, si mi-ar fi putut foarte bine refuza imbarcarea. Insa una dintre stewardese care opera zborul avea ca pasager pe fetita ei de 8 ANI si bunica. Asadar, pentru decolare si aterizare fetita a stat in bratele bunicii ca un bebelus, iar eu am primit scaunul gol. Eram atat de recunoscatoare ca m-au luat, desi se incalcasera atatea reguli, incat la sol am sugerat echipajului sa ma implic in serviciu. Cot la cot cu insotitorii de bord am servit bauturi calde, mandra din nou ca sunt in uniforma, desi contrastul era vizibil: ei in albastru, eu in visiniu. Tot ce a contat era ca ajungeam cu bine la urmatoarea oprire. Insa prin hublou vedeam avionul Tarom care rula spre decolare deja…

In Frankfurt imaginea era dezolanta, de neimaginat pentru mine: călători neajutorati intinsi pe jos in intreaga imensitate a aerogarii. Fusesem ultima aeronava care a aterizat, Taromul care a decolat, iar apoi aeroportul s-a inchis pentru 24 de ore. Cu kit-ul de dormit pe jos primit de la echipa de la sol m-am indreptat spre autobuzul care stiam ca opreste si la hotelul unde stateam noi ca si echipaj QR cand aveam ramanere peste noapte. Insa bineinteles ca toate camerele erau pline, dar imi adusesem aminte de Cristi, colegul intalnit in Doha. El ajunsese ca echipaj in Frankfurt, aveau layover 2 zile si cand l-am sunat in camera a fost dispus sa imparta patul cu mine. Eram lesinata de foame, de somn, de oboseala psihica. Insa cele 8 ore de somn au fost suficiente ca a doua zi, dis de dimineata sa o iau de la capat. Dupa cateva ore de asteptat in aeroport mi s-a oferit un zbor de seara tot cu Tarom. Am plecat cu intarzierea de rigoare, care in Bucuresti s-a prelungit cu inca 2 ore. Eram deja pe 23 decembrie si acele ultime ore inainte de a ajunge la familie mi se pareau interminabile. Avionul sosit de la Istanbul ne-a preluat imediat si in sfarsit era timpul de plecare pentru echipajele de zbor din întreaga lume. Furtuna se oprise brusc in toate tarile, iar eu am reusit sa imi petrec Craciunul cum o facusem de atatea ori pana acum, in familie, la Cluj, la bunici, la rude.

In anii următori am petrecut zilele de dinaintea sărbătorilor de iarnă la zbor, in destinatii superbe. Lucram zile lungi, toată noaptea, pentru a duce pasagerii acolo unde trebuie. Zăpada, degivrările și avioanele supraaglomerate nu m-au deranjat niciodată, gândindu-mă la sederile de cateva zile din Kuala Lumpur, Beijing, New York, Stockholm, Dubai, Doha.

Am incercat de fiecare dată ca Ajunul Crăciunului să il petrec cu familia, iar Revelionul cu prietenii. Fiind si cea mai senioară romancă dintre toate echipajele, aveam avantajul de a primi perioadele de vacantă cerute, dar nu de fiecare dată. In ultimii doi ani, lucrand pentru o companie privată am avut din nou posibilitatea să fiu de sărbători acasă, alături de copilas si cei dragi.

În primul an ca însoțitor de bord m-am intors in Ajun dintr-un layover de la Trivandrum (India) si am avut alte 3 zile libere petrecute cu prietenele si colegele de casă. In schimb a fost interesant să lucrez in alti ani de Crăciun si Anul Nou. Am avut parte de zboruri memorabile si doar de un singur Craciun ratat. Despre cum nimic nu a funcționat pregătirea mea de a petrece Ajunul cu echipajul la Bangkok si ziua de Crăciun la Hanoi va pot spune că doar 3 am dorit să sărbătorim – căpitanul, copilotul si cu mine. In ambele zile, putin supărati că majoritatea colegilor preferau să stea in camere, ne-am intalnit la cina festivă organizată in fiecare hotel. Călătoriile in Tailanda si Vietnam au fost doar atunci plictisitoare, insa au ajuns să fie grozave cu alte ocazii.

De sărbători, in Doha (Qatar):

De alte sărbatori de iarnă mi-am revăzut trei colegi de liceu după mai bine de sapte ani, in New York. In Qatar am impodobit zeci de brazi, la mine acasă, la prieteni, dar chiar si in camping-ul din desert, unde am făcut briose si tartă intr-un cuptor improvizat in mijlocul desertului. Spiritul Crăciunului m-a cuprins de fiecare dată. Cand am fost trimisă la Beijing eram putin răcită. Am dormit toată ziua, după aterizare, dar seara lucrurile au început să se schimbe. Copilotul libian stia unde se organizează cine festive si petreceri de Crăciun. Am avut plăcerea de a fi cu un echipaj minunat și o șansă perfectă pentru mine să mă refac la o petrecere de pomină, desi nu mă asteptam ca in China localnicii să facă petreceri de sărbătorile crestine. Ne-am petrecut cele 2 zile la cumpărături, la cine festive si noaptea în cluburi. A fost cea mai faină companie pe care mi-o puteam dori si acest lucru, de fapt, mi se întâmplă destul de des.

Unii membrii au echipajelor sunt programati să ajung acasă în ziua de Crăciun. Altii zboara în Ajun. Noi am fost blocati de un Crăciun alb frumos, cu zăpadă care acoperea pistele. Avem parte de zboruri întârziate sau schimbari de program. In meseria aceasta lipsesti in cea mai mare parte de la masa de Crăciun a familiei și il petreci într-un hotel și apoi într-un avion. Oricum este, suntem de fiecare data fericiti sa zburam. Nu am avut niciodată de ce să mă plâng pentru că știu încă din prima zi că aceasta meserie inseamnă multe sacrificii. Doar că, atunci cand am avut un eveniment, am sperat ca un miracol să se intample si de fiecare dată am ajuns să experimentez ceva nou si, nu in ultimul rand, am adunat amintiri de neuitat.