De la Ecuator la Pol – Layover la Hyderabad
Dacă ai oportunitatea să vizitezi India, precum mi s-a oferit și mie șansa, nu pierde ocazia de a sta cateva zile in Hyderabad. Este al cincelea oraș ca marime din India, capitala statului Telangana (al treilea stat tot ca marime din India). Orașul are o istorie de aproape 400 de ani, iar capitala Bhagyanagar a fost numită după o iubită regală Bhagyamati, care mai târziu, ca soție a Quli Qutub Shah a devenit Hyder Mahal și astfel s-a născut Hyderabad.

Hyderabad a fost construit aproape de râul Musi, oras in care conducatorul, un patron al învățării, a contribuit la creșterea și dezvoltarea literaturii și culturii indo-persane și indo-islamice.
Hyderabad a mai devenit una dintre cele mai importante piețe din lumea diamantelor, perlelor, oțelului pentru arme și, de asemenea, a țesăturilor imprimate. Asadar sesiunile de cumparaturi au fost pe masura, desi aveam la dispozitie 24 de ore de odihna. Evita orele amiezii, cand aglomeratia de pe strazi te sufoca. Chiar si umiditatea si caldura sunt atat de ridicate, incat e imposibil sa te plimbi prea mult prin piete. Tocmai de aceea ne mai adaposteam la umbra unor temple. Am vizitat moschea Charminar, Narasimha Swamy Temple si centrul orasului, insa trebuie sa stiti ca Hydrabad este orașul palatelor și forturilor.

Cat despre gastronomia locului, va pot confirma ca mancarea traditionala, Biryani, isi merita reputație ca fiind cel mai buni din lume. Considerata a fi mâncarea conducătorului statului, acum este extrem de populara si in Orientul Mijlociu, dar și în restul Indiei Subcontinent. Biryani conține orez basmati cu boabe lungi, carne marinată cu condimente speciale. Vasul de gătit este apoi sigilat cu aluat și este aburit pe cărbuni fierbinți. Gustul final al biryani-ului este picant și complex, cu o bogăție de arome neobișnuite și bogate.
