Recrutari

CUM NE PREZENTĂM LA INTERVIUL DE STEWARDESĂ

Cum ne prezentăm la interviul de stewardesă

Când vine vorba de recrutarea viitoarelor stewardese, trebuie să reții că ofițerii de recrutare își pot face o primă impresie despre tine în primele câteva secunde și după modul cum te prezinți. Astfel poți fi acceptat să mergi mai departe sau pune capăt unui interviu încă din faza de început. Pentru a reuși, fă tot ce poți pentru a lăsa o primă impresie de excepție prin garderoba profesională, dă dovadă de încredere, fă contact vizual cu membrii echipei de recrutare și fii cu zâmbetul pe buze. Acum e momentul să strălucești!

Înainte de a aplica la orice companie aeriană, verifică dacă îndeplinești cerințele acesteia în ceea ce privește imaginea ta (tatuaje vizibile, înălțime, greutate, vârstă etc.) În cazul în care înălțimea, de exemplu, nu este în conformitate cu cerințele companiei aeriene, este posibil să nu treci de partea de grooming a interviului. O pregătire minuțioasă implică următoarele:

– nu uita să îți pui în ordine conturile de social media înainte de a aplica, deoarece există posibilitatea ca acestea să îți fie verificate;

– cu câteva zile înainte de interviu, probează hainele pentru a alege cea mai potrivită ținută; poartă un costum de culoare închisă sau neutră, cu o fustă sub genunchi cu aproximativ 2 cm sau până la centrul genunchilor (pentru femei); costum închis la culoare cu cravată și cămașă de culoare albă sau de culoare deschisă (pentru bărbați);

– cu o seară înainte de selecție încearcă să ai un somn bun;

– încalță pantofi curați, comozi, nu sandale și fără platforme), având un toc mic;

– folosește un machiaj conservator, cum ar fi: dermatograf și rimel negru, ruj în culoarea lacului de unghii, fond de ten, fard de obraz și parfum suav;

– afișează o coafură bob sau un coc simplu, evitând utilizarea accentuată de produse de păr (gel sau fixativ);

– păstrează lungimea unghiilor la aproximativ 1 cm, cu o manichiură simplă; folosește un lac de unghii de culoare roz deschis, o nuantă apropiată de culoarea rujului sau manichiura franțuzească;

– poartă accesorii simple cum ar fi: cercei cu dimensiunea de aproximativ 1,5 cm în diametru, fixi, câte unul pe ureche; un ceas de mână cu brățară din piele neagră sau curea argintie/aurie, simplu, de dimensiune medie; un lănțișor e acceptatil, însă fără un pandantiv mare sau colier vizibil; nici inele mari sau brățări nu ar trebui purtate;

– majoritatea companiilor aeriene nu acceptă piercing corporal (inele în sprancene sau limbă de exemplu) sau tatuaje vizibile;

– poți avea o geantă de mână, poșetă sau o servietă ușoară;

– afișează o atitudine profesională, matură; nu te juca cu părul, deoarece acest lucru sugerează nervozitate, în timp ce brațele încrucișate te pot face să pari distant; o poziție corectă a corpului este cu spatele drept, cu un zâmbet cald pe față și mâinile pe lângă corp;

– oprește telefonul mobil;

– folosește bomboane mentolate în loc de gumă de mestecat și stai hidratat;

– sosește mai devreme cu 30 de minute la interviu pentru a evita a fi în grabă;

– între probe reîmprospătează machiajul și prezentarea ta personală.

Amintește-ți că a avea o atitudine pozitivă și un entuziasm exprimat pentru angajarea în aviație și față de angajator sunt vitale în etapele de început. Poți face acest lucru socializând cu cât mai multe persoane întâlnite la interviu și oferind o strângere de mână fermă doar dacă recrutorii îți vor oferi mai întâi mâna. O primă impresie bună include politețea și transmiterea unui sentiment de încredere.

Succes și să ne vedem la bord!

*Foto: cursante care au promovat cu succes cursurile Nicoleta Gherman.RO, majoritatea dintre acestea activand deja ca stewardese la renumite companii precum Qatar Airways, Emirates, SmartWings, JustUs, Wizz Air, Ryanair si flynas.