Roluri noi, alte lumini: Cand zborul devine cea mai
mare scena

Tudor a schimbat teatrul cu cerul, de pe scena a ajuns un actor la inaltime direct in cabina pasagerilor, iar zborul a devenit scena sa. S-a remarcat la cursul nostru de pregatire pentru interviuri prin abordarea față de meseria pe care urma sa o imbratiseze in viitorul apropiat. Ne-a demonstrat un angajament exceptional față de actorie inca de la primul interviu de recrutare insotitori de bord. Avea sanse reale sa faca parte din echipa celui mai mare operator aeriana low cost din Europa. Insa a preferat sa spuna adevarul si sa ceara un termen de cateva luni pentru a putea juca inca cateva piese in care era cooptat.
Dorința de a zbura nu a dispărut și a reușit să treacă cu succes un al doilea interviu, de aceasta data pentru Emirates. Capacitatea sa de a lucra in echipă, orientat spre oameni, empatia, abilitatea de a gestiona situatii stresante și abordarea sa au fost factori esențiali în succesul său.
Care au fost pasii pe care i-ai urmat pentru a intra in aviatie?
Pentru mine, intrarea în aviație nu a fost un pas spontan, ci o decizie asumată. A venit din nevoia de schimbare, de creștere și din dorința de a ieși dintr-un tipar. Pașii au fost clari: documentare, curajul de a merge la interviuri, ajustări, iar apoi acceptarea cǎ viața mea urmează să se schimbe și nu în ultimul rând training-ul intens care m-a făcut sa mă confrunt cu anumite limite personale şi m-a provocat să le depăşesc cu brio.

Pregateste-te alaturi de profesionisti pentru a intra in acest domeniu exclusivist. Iti oferim cursuri de pregatire pentru interviurile cu toate companiile comerciale arabe si europene. Alege training-ul potrivit tie, aici: https://nicoletagherman.ro/cursuri/
Cum a fost experiența interviurilor?
Sunt empatic, observ detalii, simt energiile din jur și mă adaptez ușor. Vin din zona artistică, sunt actor, iar comunicarea și prezența au fost mereu parte din mine. Cu toate acestea, am simtit interviurile ca fiind intense, uneori obositoare, dar corecte. Nu a fost vorba despre a „juca un rol”, ci despre cine ești cu adevărat sub presiune. Au existat probe de grup, exerciții de comunicare, improvizații și interviuri individuale.
Pregătirea a însemnat multă muncă cu mine: să-mi controlez emoțiile, să fiu clar, calm și autentic. Sesiunile de pregătire făcute cu tine în trecut m-au ajutat enorm să îmi structurez răspunsurile și, mai ales, să intru cu mai multă încredere și claritate în interviu.
Te-a ajutat experienta de actor in aviatie? Ai avut parte de “aplauze” la 10.000 m altitudine?
Experiența de actor m-a ajutat enorm. Sunt obișnuit să rămân calm, să citesc oamenii și să-mi controlez reacțiile. În aviație, asta contează enorm: să transmiți siguranță, să fii prezent și să reacționezi corect indiferent de situație. Practic, sunt exact eu, doar într-un alt context.
Chiar din primele zboruri am avut momente care mi-au confirmat că sunt unde trebuie. Colegi care m-au susținut, pasageri care au simțit grija și atenția, mulțumiri sincere. Un moment care m-a marcat a fost când un pasager mi-a spus că prezența mea l-a făcut să se simtă în siguranță. Pentru mine, acest lucru înseamnă tot.
Esti deja de cateva luni in Golf. Sunt diferențe intre viata din România si lumea araba?
Viața în Golf este intensă, foarte structurată și extrem de multiculturală. Dubaiul este un oraș tranzacțional și tranzițional, iar totul se întâmplă rapid. Aici există un nivel mare de profesionalism și respect.
România rămâne acasă, cu multă căldură și familiaritate. Diferența majoră este ritmul și expunerea la diversitate – lucru care te schimbă inevitabil, dar care mi se potrivește mănușă.

Te-ai adaptat usor la noul stil de viață?
Adaptarea nu a venit instant. Programul, fusurile orare și oboseala te testează. Am învățat să fiu mai disciplinat, să-mi respect corpul și să-mi creez rutine mici care să mă țină echilibrat, dar mai ales sǎ prioritizez ce contează cu adevărat, somnul, ha ha ha! 🙂
Insa pe viitor vreau să cresc, să acumulez experiență și să îmbin aviația cu latura mea artistică.
Sfatul meu pentru cei care își doresc acest drum este să nu se lase definiți de un „nu”, să fie autentici și să înțeleagă că în aviație contează omul, nu perfecțiunea. Lăsați-vă emoțiile să existe, nu vă feriți de ele. Dacă ești real, se vede. Arătați-vă personalitatea, mizați pe calitățile voastre și veti reuși!


