Viata ca stewardesa

Cele mai extravagante cereri ale pasagerilor VIP

Cele mai extravagante cereri ale pasagerilor VIP

Cele mai extravagante cereri pe care le-au primit unele dintre cursantele noastre care lucrează in aviația privată, dar și eu, atunci cand am zburat cu clienți foarte importanți, nu țin neaparat de lux, ci mai mult de profilul de super-bogat căruia i se cuvine tot. Suntem obișnuite să venim in intampinarea cerințelor venite de la Very Important Persons aflate la bord, pentru că, la final de zi, ei sunt cei care achită nota de plată către operatorul privat.

La un moment dat, una din fetele mele care lucrează in regim VIP mi-a trimis o poză in care intreaga cabină a jet-ului era decorată cu stegulețe roșii-verzi si dulciuri impachetate in aceleași culori. Opera un zbor chiar de St. Patrick’s Day și așa a reușit să ofere momente deosebite familiei irlandeze cu care zbura.

Cererile bizare vin mai tot timpul, cand nici nu te aștepți. De exemplu, unei alte cursante i s-a intamplat să aterizeze pe un aeroport unde se plătește extrem de mult pentru staționare și asistenta VIP-ului să le spună că acesta doarme, deci nu poate fi deranjat. Au facut liniște, neavand voie nici măcar să folosească espressor-ul, căci VIP-ul are auzul fin, nu poate fi trezit. Un alt somnoros om de afaceri arab mi-a cerut odată să nu fac nimic altceva pe zbor decat să am grijă de mama lui și la anumite ore să ii dau medicamentele necesare. Astfel el a putut dormi liniștit toate cele 7 ore care au urmat.

Arabii care fac parte din familii regale consumă de obicei mancare preparată la palat. Uite așa te trezești inainte de decolare cu un șir indian de slujitori care iți aduc castroane cu orez și paste gătite tradițional, cărora trebuie să le găsești loc. Mai mult decat atat, există posibilitatea să ți se ceară să intinzi in acel majlis din avion o față de masă de plastic nu pe masa de mahon, ci pe jos, cum sunt ei obișnuiți să mănance.

Serviciul „Pets on Jets” oferă VIP-urilor inaripate, necuvantătoare, posibilitatea să zboare oriunde in lume. Multe dintre noi au zburat cu șoimi, pisici, caini și alte animale de companie pentru a le reuni cu stăpanii lor sau chiar avandu-i și pe aceștia la bord.

Se știe că in avioanele de tip private jet este voie să fumezi și chiar să ai un DJ. Sosirea pe covorul roșu, intampinarea cu șampanie, o multitudine de mancăruri sofisticate și o stewardesă finuță nu este suficient pentru unii pasageri super-bogați. Un prinț are obiceiul ca după decolare să fumeze shisha, iar un crew trebuie in permanență să fie cu extinctorul pregătit, in apropiere, pană se stinge cărbunele sau renunță el la fumat. Un alt pasager care este considerat ca făcand parte din ultra-elita mondială cere tot timpul să aibă un DJ pe zbor, care să mixeze live anumite melodii. O prințesă care deține un avion privat complet alb in interior cere stewardeselor să iși schimbe incălțamintea la scara avionului cu una fără tocuri și cu talpa albă.

Emirates Executive Jet page

Bineințeles că, atunci cand vine vorba de copii VIP, serviciul include tot felul de jucării și dulciuri preferate, dar și o bătaie cu… inghețată, in același avion capitonat in alb, despre care am menționat mai sus. Tot la o bătaie, dar de această dată cu perne, am asistat cand am dus o faimoasă echipă din MotoGP spre Malaezia.

Insă cele mai des intalnite cerințe, aproape la fiecare zbor, sunt cele legate de mancare. Unele VIP-uri urmează dieta Keto. Alții vor caviar sau sashimi sau iaurt grecesc sau anumite vinuri sau doar suc proaspat de portocale sau sau sau… Ca stewardesă corporate trebuie să te asiguri că tot ce iși dorește VIP-ul este in avion și meniul este in concordanță cu ce vrea el sa mănance. Tocmai de aceea ii sfătuiesc pe toți cei cu care interacționez la Cursul Premium VIP de Silver Service să iși facă o listă cu contacte de catering și chiar le dau anumite nume, care vor putea în viitor să ii ajute cu comenzile pentru mese rafinate. Ca viitor Corporate sau V/VIP Flight Attendant trebuie să știi de unde să comanzi delicatese pentru cel care deține sau inchiriază avionul și, de ce nu, chiar și pentru animalul de companie al familiei.

Cele care zboară pentru un VIP care are propriul său avion privat sau chiar mai multe, fac practic parte din familie. VVIP-urile inchiriază uneori doar avionul cu capitan și ofițer secund la bord, căci rolul de stewardesă il va avea asistenta lui personală, asa cum este și una dintre cursantele mele. Ca Personal Assistant, aceasta ajută la des/făcut de bagaje, servește in avion și facilitează până în cele mai mici detalii deplasarea. Aici se include uneori rezervarea camerelor de hotel sau a unei mese la un restaurant de lux. Tot ea face cumpărăturile inaintea zborului, avand un card de credit cu limita de 10000 $. Cand VIP-ul comandă online un produs și vrea să il ridice chiar ea, nu contează că este ora 10 seara. In mod sigur managerul va deschide magazinul pentru a preda comanda VIP-ului. Insă „cerința” care m-a frapat cel mai tare a fost mai intai sub forma unei intrebări adresată incă de la interviu unei cursante: „Ce faci dacă la dus o ai pe amanta deținătorului de avion privat la bord, iar la intoarcere zbori cu soția acestuia?” Ei bine, foarte des avea să aplice ceea ce a răspuns la interviu, căci patronul exact acest lucru făcea cand pleca spre Europa.

Cereri mai putin bizare sunt schimbarea traiectoriei de zbor, caci VIP-ul s-a răzgandit si vrea să meargă altundeva. După aterizare ți se poate cere să rămai in avion, căci oaspetele de seamă află intre timp că va avea doar o intalnire de afaceri de maxim 2 ore. Insă mi s-a intamplat ca după aterizare să aflu că de fapt nu preluăm la bord VVIP-ul pentru a-l duce la o intalnire de inalt nivel, ci vom avea o sedere de 3 zile in Maldive. Asa zboruri să tot ai, stiu, insă acest lucru prespune să fii vigilentă si inainte de zbor să pui in bagajul tău si cateva haine, in caz că rămai pe undeva mai multe zile sau chiar săptămani.