Interviuri

Gabriela, fosta cursanta – Povestea mea ca stewardesa Aer Lingus

Gabriela, fosta cursanta – Povestea mea ca stewardesa Aer Lingus

Gabriela avea 25 de ani cand ne-am intalnit la Cluj in cadrul cursurilor private de pregatire pentru interviul de stewardesa. Asa am aflat ca provine dintr-un oras de la malul Dunarii, Galati, ca a absolvit facultatea de Stiinte si Mediu si ca niciodata pana atunci nu s-a gandit sa devina stewardesa.

Cum a pornit totul, cum ai ajuns la concluzia ca poti fi stewardesa?

Va pot spune despre mine ca sunt o fire spontana, imi plac animalele foarte mult si sa gradinaresc, mai ales cand vine vorba de flori.  Sunt ambitioasa, prietenoasa, imi plac oamenii calzi, oamenii carora le place evolutia si voia buna. Sunt o persoana ambitioasa in pofida tuturor greutatilor intampinate. Asadar, am realizat ca vreau mai mult de la mine, ca vreau o cariera aparte si meseria de stewardesa am realizat ca imi va oferi toate acestea. Iar cea mai mare realizare a mea de pana acum este faptul ca am obtinut jobul de insotitor de zbor, iar in prezent chiar la o companie de 4 stele, Aer Lingus. A fost un proces destul de lung, cu multe etape, printre care si cateva luni de asteptare. Cred ca tot acest proces fac ca roadele lui sa fie si mai dulci.

Cum ai ajuns tu in aviatie si de ce ai ales Aer Lingus?

Cum am ajuns in aviatie ? Niciodata nu m-am gandit ca o sa devin stewardesa. Efectiv a fost un click cand am mers sa imi fac manichiura. Mi-a povestit manichiurista ca a fost la o nunta si ca a vazut acolo o doamna eleganta care era stewardesa in Dubai.  Asta a fost tot. Dupa aceea a urmat o perioada in care am cautat informatii despre aviatie si ce as avea nevoie pentru a obtine un job in domeniu. Urmatorul pas a fost sa o contactez pe Nicoleta si sa ii cer ajutorul.

Sunt onorata sa fiu in cadrul Air Lingus, fiind una din companiile de top in domeniul transportului aerian, o companie care-si respecta personalul pana la ultimul de detaliu si ceea ce ma incanta cel mai mult este faptul ca nu a trebuit sa parasesc Europa.

Tu ai activat si la Small Planet Airlines. Cat de grele ti s-au parut probele de la interviuri?

Probele de la interviul cu cei de la Aer Lingus au fost relativ usoare, dar au fost structurate pe mai multe parti:o serie de teste si un scurt interviu, online toate. Dupa aproximativ 4 saptamani a urmat interviul face to face, la Roma, cu agentia de recrutare. In cadrul interviului a fost un test de engleza de nivel mediu (o situatie de descris la bord si 10 intrebari pe partea de gramatica, masurarea canditatilor (peste 1.60 m) si interviul propriu-zis. Imi aduc aminte ca m-a intrebat recrutoarea daca am fost vreodata la Dublin. I-am spus ca “nu”. Raspunsul ei a fost “O sa iti placa la nebunie”. Aveam suficiente emotii incat nu mi-am dat seama ca raspunsul era unul pozitiv. La Small Planet Airlines a fost mai usor poate si datorita faptului ca Nicoleta a fost alaturi de noi. Am avut 3 probe de grup (ghicirea unui cuvant din aviatie, puzzle si o situatie) dupa care a urmat interviul final.

*Te pregatim pentru urmatoarele interviuri in cadrul cursurilor Starter care vor avea loc in Bucuresti (17-19.01) si Cluj-Napoca (31.01-02.02), in cadrul carora vei exersa in limba engleză toate probele date la interviuri cu diferite companii aeriene. Totodata iti vom corecta CV-ul pentru a te prezenta 100% pregătit pentru recrutare. Cursurile sunt organizate si online sau offline, in cadrul unor sesiuni de pregătire privatăPentru mai multe detalii, acceseaza pe site sectiunea Cursuri.

Fiecare interviu poate fi diferit si mai ales recrutorul poate schimba probele clasice ale unui interviu cu unele mai spontane. De exemplu la interviul cu o companie araba, in loc de prezentare personala am avut de povestit o intamplare amuzanta cu mine. Cele mai grele interviuri sunt la companiile din Orientul Mijlociu unde toate cerintele sunt respectate cu strictete si mai ales cand e vorba de grooming. Companiile europene sunt ceva mai permisive din punctul asta de vedere.

Cat a contat pregatirea anterioara in timpul interviurilor?

Pregatirea anterioara face totul inainte de interviu. Datorita workshop-urilor avute cu Nicoleta Gherman, careia ii multumesc pe aceasta cale din inima pentru toata sustinerea ei. In tot acest timp mi-a raspuns la toate intrebarile si totodata am avut ocazia sa exersez toate probele de la interviu si m-a ghidat chiar si prin telefon de fiecare data cand am avut o nelamurire.

Care sunt zborurile care esti nerabdatoare sa le ai pe programul de zbor?

Avand in vedere ca la compania aeriana Aer Lingus ai si zboruri si catre SUA, de abia astept sa va salut anul viitor din destinatii precum San Fracisco, Los Angeles sau Seattle.

Cum ai defini munca cu pasagerii?

Munca cu pasagerii nu este una usoara, cu oamenii in general, dar totodata poate fi si  cea mai frumoasa.  Ai de-a face cu tot felul de situatii si situatii la bord si trebuie sa fii pregatit atat mental, cat si psihic pentru asta. Oricum, dupa mai bine de 2 ani de experienta de zbor, pot spune ca nimic nu ma mai surprinde.

Care ar fi calitățile unui însoțitor de bord?

Calitatile unui insotitor de zbor cred ca ies la iveala din momentul in care ai interviul. Aceasta meserie are puterea de a te modela si ar trebui sa ai o personalitate flexibila pentru a te putea mula pe orice tip de situatie. Inveti sa devii mai tolerant, sa ai mai multa rabdare cu cei din jur. Trebuie sa iti placa sa lucrezi cu oamenii, sa ii ajuti. De asemenea trebuie sa fii punctual, dedicat, sa te adaptezi usor in diferite medii si profesionist 100%.

Care sunt beneficiile pe care ti le ofera aceasta meserie?

Beneficiile acestei meserii sunt destul de multe: de la a sta gratis intr-o alta destinatie care nu este baza ta, pana la anumite discounturi pentru duty free, produse de make up special pentru insotitorii de zbor si piloti, bilete de avion la un pret mult mai mic si multe altele. Cel mai mare beneficiu pe care eu il vad al acestei meserii este diversitatea experientelor in sine care usor se transforma intr-o experienta de viata utila. De a te muta de acasa, din “cuibul tau”, din tara natala, ceea ce nu este asa de usor precum pare, si de a avea sansa unui nou inceput, intr-o alta tara, cu oameni noi, obiceiuri noi. Inveti sa te bucuri de ce ai pe moment si sa apreciezi mai mult ce ramane acasa.

Ce i-ai sfătui pe tinerii aspiranți la un post de însoțitor de bord?

Ceea ce i-as sfatui pe tinerii aspiranti la un post de insotitor de zboreste sa aiba rabdare in primul rand. In al doilea rand, sa fie perseverenti, pentru ca nu toti avem norocul de a lua interviul din prima si de multe ori trebuie sa inveti sa accepti acel “Nu” si sa mai incerci o data si inca o data, pana cand cand raspunsul va fi unul pozitiv. In al treilea i-as sfatui sa se bucure de fiecare mica reusita, incepand  cu raspunsul pozitiv de la interviu pana in momentul in care iti primesti aripile, absolvirea.

Ce planuri de viitor ai?

Ca planuri de viitor va pot spune ca momentan imi place sederea la Dublin, baza mea. Cel putin in urmatorii ani ma vad aici sau la o companie privata pana cand voi acumula mai multa experienta. Poate vremea nu este extrem de prietenoasa aici, dar nu ai cum sa nu iti placa sistemul, felul in care esti tratat si, bineinteles, iti doresti sa ai acelasi sistem acasa, in Romania. Daca m-as intoarce in Romania probabil as aduce tot ce este bun “de afara”, mentalitatea, in primul rand, fiind una mai deschisa.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *