ÎN SLUJBA ARIPILOR ROMÂNEȘTI – Interviu cu domnul Gheorghe Tripon
Deschizătorii de drumuri s-au pus în slujba aripilor româneşti, au contribuit prin efort şi creaţie la dezvoltarea aeronauticii noastre şi mondiale, la dezvoltarea economiei şi la promovarea României. Aşadar, începem luna aprilie, luna aviaţiei, prin sărbătorirea nenumăratelor persoane care și-au pus destinele în slujba aripilor românești. În anii comunismului mulţi nu au decis să lucreze în anumite zone ale ţării, ci s-au pus în slujba patriei la comanda conducătorilor de atunci.
Aşa a fost şi cazul domnului Tripon Gheorghe, care, în timpul stagiului militar, în 1954 a primit comanda de a lucra în aviaţie pentru câteva luni. A făcut parte din primele valuri de mucitori, fiind încadrat ca şi controlor de calitate la Întreprinderea de Avioane (denumită acum Aerostar), fabrica de avioane înființată cu câteva luni în urmă la Bacău. Am avut deosebita plăcere să îl întâlnesc în 2016 pentru prima dată. M-a primit în sânul familiei sale cu multă dragoste, iar de atunci am descoperit în dansul un om deosebit, cald şi jovial, mereu pregătit cu un răspuns rapid şi chiar glumeţ, la orice întrebare. La cei 84 de ani, pe care îi împlineşte azi, este încă un avid cititor. Îşi începe ziua prin a citi ştirile pe teletext şi a ziarului favorit, iar restul orelor le petrece urmărind emisiuni TV despre cultură generală şi sport, completând careurile de Sudoku pentru experţi şi jucându-se cu cei doi nepoţi ai săi, Maia şi Andrei Nicolas.
Cum a fost primul impact cu aviaţia pentru dumneavoastră, domnule Tripon?
Pe vremea mea armata era obligatorie, iar parte din angajamentul nostru faţă de ţară era să ascultăm cerinţele comandantului. Ca atare, în 1954 am fost pentru prima dată pus în postura de angajat şi nu oriunde, ci la fabrica de avioane din Bacău. Compania activa pe atunci în domeniul fabricării și reparării avioanelor militare. Am lucrat câteva luni la fabricarea de echipamente hidraulice de aviație. Pe atunci producția fabricii era preponderent orientată spre aviația militară, deşi ştiu că acum se modernizează şi se fac acolo avioane civile şi uşoare.
Cine vă erau colegii cu care aţi lucrat?
În urmă cu zeci de ani eram majoritatea soldaţi de la diferite unităţi militare din ţară care aveam liceul sau alţii o şcoală făcută în domeniul tehnic. După plecarea mea s-au înfiinţat grupuri şcolare care au funcţionat pe lângă întreprinderea de avioane şi sute de elevi s-au înscris tocmai pentru a fi angajaţi la fabrică. Dar în perioada mea am lucrat cu colegii militari şi ingineri de aviaţie.
Ce v-a recomandat pentru postul de controlor tehnic?
Auzisem de nevoia de muncitori în fabrici, ca urmare m-am înscris la un liceu din Cluj-Napoca. Îmi aduc şi acum aminte cum s-au uitat ciudat la mine copiii de la oraş, atunci când am păşit în liceul tehnic încălţat în opinci. Eram acolo ca să învăţ o meserie şi m-am concentrat pe ce am avut de făcut. În acei ani, la şcoală se studia foarte multă materie tehnică. Cam 40% din ore erau destinate activităţilor practice mai ales pentru cei care eram la liceele industriale. Şi ca să vă răspund la întrebare, cred că ceea ce am învăţat la scoală şi diploma de bacalaureat m-au recomandat pentru acel post. La repartiţie se ţinea cont de profilul terminat. La toate acestea aş mai adăuga şi devotamentul faţă de ţară ca militar.
Care erau responsabilităţile dumneavoastră zilnice?
Fiecare aveam un lucru de făcut, dar cu condiţia să îl faci bine. Aşa cum v-am desenat, erau anumite şuruburi si alte piese care trebuiau verificate la milimetru. Trebuiau să corespundă la fix cerinţelor şi trebuia să fim extraordinari de atenţi. Chiar mi s-a întamplat ca, după ce mi-am încheiat activitatea la fabrică să fiu informat că voi avea de plătit din salar pentrtu anumite piese. În una din zile am primit cateva piese care aveau diferenţe de nici un milimetru la dimensiuni. Neavând o diferenţă mare la mărime, le-am dat avizul de calitate. La ansamblare, tehnicii au observat şi au întors piesele biroului unde lucrasem. Deşi îmi făceam în mod exemplar datoria, un moment de îngăduinţă faţă de colegii care au făcut piesele respective l-am plătit eu, din banii mei.
Aveţi şi alte amintiri plăcute din acea perioadă?
Eram cu toţii tineri, plini de viaţă si de abia aşteptam serile de dans pentru a ne întalni la clubul de dans cu domnişoarele de vârsta noastră, la un tango sau vals. În rest petreceam timpul cu restul colegilor militari. La un moment dat am observat în gară un tren plin cu lebeniţă (pepene roşu) care era garat peste noapte. Împreună cu alt coleg ne-am urcat într-un vagon şi am mancat multă-multă lebeniţă, până când efectiv nu mai puteam înghiţi nici o bucată. De atunci nici nu am mai gustat pepenele, până acum 2 ani. Îmi făcusem plinul atunci (n.r.: râde cu poftă).
Aţi mai ţinut legatura cu foştii colegi?
Din păcate nu, pentru că unitatea militară ne-a repartizat la alte fabrici şi uzine din ţară. Eu am fost la Mizil, la o fabrică de piese de tun. Mai apoi, fiind din comuna Negreni (judetul Cluj), am fost repartizat în Cluj-Napoca la Electrica, de unde am şi ieşit la pensie.
Aportul domnului Tripon şi a altor angajaţi în industria de aviaţie a contribuit la dezvoltarea socială şi a aviaţiei. Regimul din acea perioadă a gândit reducerea sărăciei, dezvoltarea şi creşterea economică prin înfiinţarea multor fabrici care să susţină chiar economia globală. Nu mai vorbim aici de conectivitatea creată între oameni şi locuri şi de oportunităţile create pentru generaţiile care au urmat. Gheorghe Tripon împlineşte azi 84 de ani. Azi şi în fiecare zi îmi exprim admiraţia faţă de dânsul, îl asigur de întreaga mea preţuire şi îi doresc multă sănătate. Patriotismul şi punerea destinului său în slujba ţării l-au ajutat în a încheia zeci de ani de muncă marcaţi de pasiune. Este un exemplu de devotament, un om minunat, care reprezintă un reper pentru noi şi generaţiile care vor veni.