Viata ca stewardesa

De la Ecuator la Pol – Layover la Sofia

De la Ecuator la Pol – Layover la Sofia

Recunosc că am plecat la Sofia fără să mă aștept la mare lucru. Am auzit întotdeauna lucruri amestecate, ba că Sofia este „plictisitoare” sau „n-ai ce face acolo”. Din fericire, aceasta nu a fost deloc experiența mea cu Sofia, nimerind si echipaje dornice de plimbări.

Sofia am străbătut-o pe jos pentru a vedea principalele atracții turistice. Nici o imagine a capitalei Bulgariei nu este mai puternică decât cea cu domurile Catedralei Sf. Alexandru Nevski. Frumosul exterior neo-bizantin al bisericii te întâmpină de departe, iar pe interior te încântă vitralii frumoase, picturi murale, pardoseli si coloane uimitoare, de marmură, onix și alabastru. Mai apoi am trecut pe la Teatrul Național, Biserica Sf. Sofia, băile romane, moscheea Banya Bashi si biserica Sf. Nedelya. Sofia este un oraș plin de istorie romană, otomană și comunistă-rusă. Pe vremuri, conducătorul Sfântului Imperiu Roman, Constantin cel Mare, dezbătea între înființarea capitalei imperiului în două locuri: Constantinopol (Istanbulul de astăzi) sau Sofia. Tocmai de aceea am văzut o mulțime de rămășițe ale Imperiului Roman în tot orașul. La Sofia nu este neobișnuit ca atunci când se construiește o clădire nouă să fie descoperite câteva ruine noi.

Inima Sofiei moderne bate în jurul străzii principale a bulevardului Vitosha. Concentrând cea mai bună colecție de buticuri de lux și restaurante și cafenele, această stradă exclusiv pietonală a fost perfectă pentru o plimbare relaxantă. Aici am degustat renumitul vin din trandafiri si o mulțime de alimente tradiționale (salată Shopska, supă rece Tarator pe bază de iaurt, mish mash vegetarian). Toate au fost asezonate cu dansuri bulgărești până spre dimineață.

Pe timpul verii am preferat să trag o fugă până pe litoralul bulgăresc. Stațiunile sunt extrem de diverse și am reușit să văd întreg litoralul, de la Albena la Nisipurile de Aur, continuand la Nesebar, Tsarevo și inapoi la Balcic. Unele staţiuni sunt construite pe locul unor localitaţi mai vechi, astăzi devenite unele dintre cele mai populare. Peisajul pitoresc din Balcic insă mi-a ramas cel mai adanc întipărit în memorie. Are un cadru natural unic: versanţi de calcar, terase naturale care coboară treptat spre mare, case cu arhitectură mediteraneeană, străduţe pietruite și o atmosferă interbelică care formează o priveliște încântătoare.

Și mare atenție la cel mai confuz lucru: bulgarii când clatină din cap, dintr-o parte în alta înseamnă „da”!